Sunt… zile

            Sunt zile și zile în viața noastră… zile în care murim puțin câte puțin, indiferenți la tot ce e în jurul nostru, la tot ce ne leagă, zile în care uităm că suntem aici cu un scop. Dar, sunt zile în care tresărim cu gândul la o partitură, cu o melodie celestă, izvorâtă parcă  din străfundul sufletului, din mijlocul nostru. O muzică ce continuă, ne dă ghionturi și ne amintește ce frumoasă e viața, ce minunat e că suntem cum suntem, că suntem, că putem fi. Zile de gheață și soare… zile cu iubire, zile cu bucurii și cu scopuri nobile. Cât de minunat ni se trezesc în noi dorințe de bine, de frumos! 

Adesea, arareori, sunt zile grele, zile în care ni se pare că farul nostru se stinge și ne lasă în marea învolburată și întunecată a vieții. Suntem debusolați și uităm de noi, de cei care ne iubesc. Uităm cât de minunați suntem și de norocoși că putem fi. Avem atât de multă nevoie să înțelegem că totul face parte dintr-un plan măreț… că trebuie să avem țeluri, să ajutăm pe cei din jur, să lăsăm iubire și bunătate pe unde pășim, să deschidem larg ochii, să lăsăm soarele să ne pătrundă în inimă, să topească ungherele înghețate de lacrimi, de tristețe. Sunt zile în care ne închidem în noi, trântim ușa inimii și o zăvorâm. Ne revoltăm pe viață și pe noi, nu lăsăm pe nimeni să se apropie și să bată în porți. Urâm pe toată lumea și pe noi, mai ales. Ne lăsăm pradă deziluziilor și tristeților.

Dar, sunt oameni în viața noastră, oameni minunați, care nu aud strigătele disperate ale monștrilor din noi  și nu văd durerile, dar mai ales nu renunță la luptă. Oameni care știu că sunt farul nostru ce ne luminează întunericul din inimi, oameni care nu ne lasă în pace, care cred în noi, oameni care ne iubesc mai presus de ei înșiși. Ne distrug  zidurile, ne dezgheață inimile cu căldura lor, se sacrifică pentru noi. Ne iubesc. Sunt zile în care acești oameni ne aduc soare în priviri, ne scot aripile plânse ale sufletului și le usucă cu propria lor căldură și iubire. Ne țin de umerii sufletului, ne îmbrățișează toate tristețile,  alungă cu mâinile lor puternice îndoileile mai vechi sau mai noi, își zdrelesc genunchii cărându-ne în spate îndoielile. Sunt aproape și suntem norocoși că-i avem, sunt zile, multe zile, în care iubim, zâmbim, ne bucurăm de soare, de nori, de ploi și lăcrimăm de fericire.