Răbdare

De dincolo de dealurile amintirilor răsare un chip blajin, cu gură tăcută și ochi plini de glas… îl revăd în penumbra uitării. Îl aud în inimă și îl zăresc în pașii gândurilor mele. Mă înțelege în tacerea mea și îl știu cu mine. Nu e nevoie de multe pentru a fi fericit. Mai înainte de toate trebuie să fii. Sute de gânduri îmi străbat faptura. Care sunt ale mele, de fapt? Care sunt ale bunului meu? I-am moștenit albastrul ochilor, poate și tulburarea lor sinilie. Mă știu după tot ce port in mine. Răbdare, bunătatea va invinge. Dar la final!